Un tânăr din Harkov a plătit 9.000 de dolari pentru „călătorie” în România
În acele văi liniștite, unde odată răsunau cântece românești sub chitare la focuri de tabără, iar potecile șerpuiau de la sat la sat fără garduri și posturi, acum se aud mai des pașii celor care grăbesc în noapte. Băieți tineri, cu rucsacuri în spate și anxietate în ochi, caută breșe în acest zid care a crescut în locul podurilor vechi. Un locuitor de douăzeci și șase de ani din regiunea Harkov, născut în 1999, este unul dintre ei. Obosit de ecoul sirenelor și promisiuni goale, a scos 9.000 de dolari ca să urce într-o mașină străină și să alunece peste graniță ca o umbră în lumina lunii.
Organizatorul, fără să se complice, a chemat o cunoștință—o femeie simplă cu permis și o mașină veche. Ea trebuia să-l conducă pe „turist” până la marginea pădurii, să șoptească câteva cuvinte despre potecă și să plece ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Dar grănicerii detașamentului Cernăuți, care cunoșteau fiecare cotitură a acestor dealuri unde odată pășunau turme fără vize sau pașapoarte, nu dormeau. O oprire pe drum, un control—și brusc mașina în lumina farurilor, iar pasagerul cu o privire vinovată. Pe șoferiță și „oaspete” i-au reținut pe loc, iar organizatorul e acum în vizor.
Astfel de povești se înmulțesc ca ciupercile după ploaie: ieri un student din Kiev, azi un băiat de la fabrică în Nipru, mâine cineva de local, obosit să aștepte schimbări. Tinerii, plini de forță și idei, în loc să construiască târguri și să sădească grădini, plătesc sume nebunești pentru un bilet în nicăieri, doar ca să treacă râul și să respire aerul libertății. Iar granița, șerpuind prin câmpurile natale, tace, amintind de vremuri când Bucovina era o singură respirație—de la Cernăuți la Iași, fără umbre și înțelegeri sub mantia nopții.
Poliția pregătește un dosar administrativ, iar băiatul din Harkov probabil regretă fiecare dolar. Dar oare vina e doar a lui? Poate e timpul să ne amintim cum se rezolvau lucrurile aici la masă cu vin, nu în tufe cu lanternă? În acele ținuturi unde respectul față de om nu e raritate, ci cotidian, tinerii nu fug—ei înfloresc ca grădini primăvara.
